un varf, atat am apucat
sa prind cu mainile-mi murdare
lumina alba, pe cerul instelat
fugea de mine ca o boare

o latura dintr-o infinitate
de-oglinzi ce se reflecta neincetat
si-n fiecare, se vede ca-ntro-o noapte,
lumina stelei de smarald

invaluindu-se-n zefir,
steaua se-afunda in azur
iesind pe cer, un mugur
din pamant de-alte stele fara de cusur

cu o tuplina inghetata
arde ca o floare de cristal,
invaluind planeta,
intr-un ocean de-albastru pal

nadir uitat
acum in urma zace
afundandu-se-n mlastina rapace,
privind cu jind spre curcubeul nou creat

este inca dimineata cruda
crepusculul lumineaza dilatant
copacii se inclina greu, cu truda
este zenitul stelei de smarald!