Doamne,
dă-mi aripile înapoi!
nu vezi?
încep să mă descompun cu fiecare lacrimă
și mă tot împiedic de mine însămi,
măcar de-aș putea să-mi duc tălpile
la vreun pietrar să-mi coase rănile de
vreun bolovan,
(sper să nu mi-l dea pe al lui Sisif
cum să mai duc și crucea în spate?)
mi-ar fi mai simplu
să rămân în picioare...

Doamne,
dă-mi aripile înapoi!
nu vezi?
am rămas pustie și nu am cu ce
să-i mai țin brațele și inima ce se plimbă
hai-hui prin tot felul de copaci
despuiați de coajă...

Doamne,
dă-mi aripile înapoi!
Tu știi că nu am cu ce să-mi țin pruncul la sân
încă nu l-am născut,
dar număr săptămânile,
mai sunt vreo 6-7
până o să-mi țină degetul încleștat în mânuța lui,
să nu mă piardă tocmai acum,
nu vreau să nasc
fără aripile ce mi Le-ai dat
pe măsuța din sala de așteptare

unde Ai mai văzut sărbători fără aripi?

Aș vrea să Te pot ruga
cum fac de obicei,
dar acum Te strig, Te cert
să mi le dai înapoi
cu miros de tămâie si iasomie
doar ele mă pot identifica
ca om,
ca floare,
ca nor,
ca aer,
ca femeie,
ca iubită,
ca mamă,
ca iubire.