acum împachetăm dorință cu dorință
le vom dărui mereu de Crăciun
în loc de amintiri
femeilor bărbaților
e o evidență dragul meu
tu nu mai iubești
eu nu mai iubesc
și de aceea diminețile inspirăm cetina
departe unul de celălalt
ca doi munți neatinși de zăpezi


eu am plecat pe marginea prăpăstiei
nu știu de ce cochetez și azi cu echilibrul
pe firul întins al morții
fiecare pas desparte inevitabil
valea apelor
de valea umbrelor


tu ai ales cărarea spre grota plângerii
ce adăpost bântuit de himere alegi
după fiecare cădere din femeie
așteptând rotirea destinului
spre altă făgăduință
ca un copil înțelept ce uită să scrie
despre oameni
când numai îngerii îi poartă
secundele-ntoarse