nu vreau să mă vezi noaptea
nu pot trimite fotografii
am ochii roșii, un blitz defect
și câteva dâre de lumină pe inimă

mă gândesc să nu-ți mai trimit niciodată fotografii
sunt prea încărcate de melancolie
m-am săturat să-mi plimb tristețea pe sticlă
urăsc reflectoarele, picturile și pictorii, pe tata
da, îl urăsc, pe bunul meu tată
îl urăsc
nu-l mai urăsc
bat câmpii și devin alta
urăsc-iubesc
iubesc-urăsc

cu pumnii strânși, sper că
nu voi mai scrie niciodată poezie.
uită-te la mine, dragul meu
fotografiile și poeziile mele stau pe ape
eu merg înainte și n-am chef de nimic
las ușile deschise, nu mi-e frică de nimeni
vreau să-mi pui întotdeauna întrebări simple

acum vreau să dorm
fără nici o întrebare, nici o fotografie, nici o poezie
vreau să mă ascund în așternuturi
nu ți-am spus, știu să-mi fac cruce cu limba
tot tata m-a învățat
dar mi-e frig, țin mâinile împreunate

mă rog să nu-mi vadă niciodată fotografiile, răspunsurile, poeziile
să nu vadă decât atât
aș putea să fiu o soție bună
amanta perfectă
aș putea să fiu copil, o altă mamă
aș putea să fiu a ta în fiecare noapte
aș putea să nu mai scriu nimic
acum
și cu toate astea
de mâine, n-o să-i mai spun nimic mamei
am s-o îmbrățișez cu toată dragostea
fără să știu de ce în fiecare noapte
o doare atât de tare
Dumnezeul meu