nu este nimeni stăpân
peste nimic
lumina nu se mai întoarce la izvorul ei , aceeași -
sunetul , când se poate cuibari din nou în coaja viorii !

totul se împarte , totul rămâne aici

niciunul nu se are pe celalalt , iluzia este sacul
în care îndeși obsesia că ai avut, că ai fost,
pleci
fără să știi că pleci
- doar
lumina sărută în goana sa , sunetul
fără să pretindă nimic

"și cum , din preaplinul lumilor
din mustul zbaterii , din vene
plec fără să iau nimic ?! " - te intrebi-
" atunci , la ce am venit"
nu
ai sărutat nici o frunză , la intrare
nu
ai vrut să vezi nici un strop de lumină ,
lăsând-o să se scurga , pe lângă tine ,
nu mai există nimic , afară de vanitatea ca ești - iată

fă din cuvintele acestea un cerc...