vinovăția e o vită poticnită
mă doare iadul în-răi-tă la copită
și muntele s-a sprijinit pe râu
pădurile îmi țin cărările în frâu

călare pe brazi pe vulturi călare
îmi cresc prăpăstii la picioare
și mă rostogolesc spre nicăieri
sau carnea mi-a înmugurit tăceri

si cerul mă doare și steaua mă doare
din ce te strig din ce te faci mai mare
și-mi crește inima altă inimă virgină
în care te dezbraci în regină