scrie istoria că în această parte existau niște arbori ciudați
(în apă fiind și desprins nu poți sta drept decât cu rădăcina în sus –
astfel odată cu retragerea apelor fiecare-și atinse pământul cu vârful
adică partea care gândește)
și scrie istoria că din această parte nu a existat niciodată o retragere a vieții
ci numai o prăvălire de arbori cu tot cu pământ în același pământ
adică o apărare pe românește
iar când coaja nu mai putea ura dintr-înșii s-o încapă
arborii se depărtau de crengi încât primul cuvânt învățat bine de alții
nu a fost aur, sau pâine, sau miere
ci unul mult mai simplu – țeapă
și pentru că a râde nu implică nimic de tradus
și pentru că a râde nu înseamnă o limbă în minus sau una în plus
deci nefiind râsul pentru nimeni o limbă străină
s-a încetățenit și pe aiurea
că românul când râde se face lumină
astfel și alții au învățat să gândească râzând
- mai grav mai subțire depinde de timbru –
dar noi facem aceasta atât de serios
așa cum ai ține pe cap
o pasăre în echilibru