Din ochii lui închiși străbate pînă la poarta zorilor
O pasăre de nedescris colorată ca paginile cu eroi
Din cartea de istorie a patriei noastre.

Se apleacă în jos și cu blîndețe culege un fir de iarbă
Noaptea cînd nu-l vede nimeni și plînge
Căci muritorii cu toți au uitat să mai treacă pe la el.

La miez de zi cînd soarele luceste orbitor și nimeni nu-l vede
Þîșnește un suflet ca o pasare mica din capul său
Și se duce să zboare liber pentru o clipă în nori.

Încremenit în aripă se uită de sus cum trec pe lîngă el
Care de luptă în gala lor prefacută și un zîmbet
I-apare pe chipul de bronz ce se desface apoi într-un hohot de rîs.

Copii noii ere în calești cuminți se aclamă pe ei
Fără să știe că au și ei ca oricine în sufletul lor sămînța iubirii
Pentru ceilalți cei care la rîndu-le nici ei nu cunosc.

Coborît în zori în închisoarea de bronz în care-l zidiră
E obosit și ar vrea să doarmă o vreme
Dar cei din calești neobosiți tocmai atunci iși amintiră de el.

Se trezi din somnul etern și pentru o clipă îi iubi pe toți
Toți copiii patriei fără nume chiar și cei din calești
Au în sînul lor prefăcut sămînța iubirii.

Clipa a trecut și poetul doarme în statuia de bronz.