Fără rușine

Am ochelari cu filtru de rușine,
văd viața in nuanțe de maro.
Nu zic c-acum mă simt cu mult mai bine,
ci că nu mă mai simt "de dincolo".

Nu îți mai văd figura pastelată
și nu mă mai întreb de ce-i așa,
De ce te uiți la haina-mi demodată
zâmbind... jenată de prezența mea.

Nu mai înțeapă degetul ironic
Cu care-mpung, în silă, toți ai tăi
Nu mai sunt stimulat să mor, sau dornic
să îmi mușc limba, sau să-nghit noroi.

Prin ochelarii noi văd că nu-s singur
se-ntâmplă rar, dar mai văd câțiva
ce-aleg să poarte griuri, nu pasteluri;
nefericiți, dar sinceri că-s așa.

De mic ne-ai ars pe-obraz cu fierul roșu
stigmatul. Sunt patetic, nu-i așa?
De astăzi nu mai suntem noi intrușii
în lumea ta ce pute a manea!

Ochelariștii ce-au uitat rușinea
vă văd cum sunteți: niște imbecili
care-și ascund sub gel si sub sclipiciuri
țestele seci, de mielușei docili.