“Mă voi face cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii
ca să-ți încap în gură” (Nichita Stănescu)
aer pentru a-ți pătrunde în corp
să-l pipăi cu nările
pe umeri morile de vânt macină iubirea
praful ei îl arunc în ochiul
de deasupra lucrurilor invizibile
neîncăpătoare în spațiul cuvântului
iubirii îi tai începutul și sfârșitul
rămâne doar interludiul piesei
jucate în doi.

M-am luat pe mine însumi
m-am feliat în entități
în straturi, în euri, în părți lăuntrice
și m-am servit lumii
aperitive ale trecerii mele
de la unu la toți
crema hidratantă a durerii
o absorb în piele
pe care o dezfoliez
în frunze de umori
cerneală de molecule zdrobite
cu care scriu pe hârtia mototolită
de mâinile eului.

Turma de bivoli îmi tasează
aerul umplut de ierburi
pentru a pătrunde dincolo de neființă
pentru a aluneca ireversibil
spre destinația cuvântului :
devenire sublimată în creație.