Când te voi întâlni, ca prima oară,
Am să-ți sărut obrajii plini de sare.
Și-n gândul tău străin de bucurie
Îmi voi lăsa cuvintele să moară...

Și voi muri si eu, neînsemnat,
Cum noaptea moare-n răsărit de soare
Uitând să știu că ceea ce nu doare
Nu-i mângâiere cu adevărat.

Iar daca voi renaste-ntr-alta lume,
Prea trista, prea tarzie, prea cuminte,
Nu vei avea de ce-ti aduce-aminte,
Si nu ma vei chema pe nume...