magnolii de zăpadă înmuguresc amurgul
tu boncăi prin troiene de plase gârbovită
amușinându-ți urma și gerul te urmează
de tremuri să îți sară în coapsa istovită

atâta soare ți-a-nghețat pe chip încât
păianjenii țes iernii lungi straie de pustiu
te-nchini cu limba-n cerul gurii ca tot eu
cel de-a uitat de tine acas’ din nou să fiu

și deodată toate prind șurui se sparg
ești plină de fior mustești a primăvară
în tine frâiele se-ntind pocnesc îți spui
- încă puțin, îndrăgostito, cară!