e vremea de-afară ce-n ura-i de oameni
uitat-a cine-a creat-o și strigă spre soare
ascuns să mai stea vreo trei zile
până îngheață tabloul cu vaiet și teamă

de-atunci ceste ființe nu vor mai curge
stane rămâne-vor iernii și gheții
martori ai unui dans printe iglu-uri
unde locuitori ai zăpezii din suflet
se-njunghie-n voie cu țurțuri
jucându-și o ultimă carte de pică
printre mese uitate-n titanicul vieții
cu aisbergul lui și orchestra-n surdină

azi n-am venit singur am adus dalta
în inimă-n lipsă de gaz să încerc să-ți
mai intru o singură dată cu forța
să sparg hotelul de gheață pustiul
și luna nebuna ce-a uitat cum să urle
de la dreapta la stânga nu mai e nimeni
nici zi nici lumină nici oameni
căci ultimul dintre ei a stins-o în grabă
și-n fugă pierdea drumului și ele de gheață
pe rând câte una bucățele de sine