Pe-o plajă fără nume, de mine rătăcit,
Și descompus de valuri în mii de firicele,
Simțeam lumina crudă, crescând din răsărit,
Albind cenușa arsă a patimilor mele.

Mă desmierdau adâncuri ce trimeteau prin unde,
Crâmpeiele de raze ce foc purtau de sus,
Să reaprindă bobul de jar dintre imunde
Cochilii sfărâmate și putrede-n apus.

Doar licăr de siliciu mai dormita pe mal,
Pierdut printre ruina luminii ce-nsera,
Veghind ca urnă rece, sub spuma unui val,
Cât timp o adiere, un bocet murmura.