Sunt melcul sforăitor care cutreieră Everestul
În căutare de picior.
Cefalopod întârziat,
Cu ritmuri și sunete de Don Quihote ecvestru
De aerul munților mi-a răgușit vocea
Dar strig grijuliu adevărurile ultime
Tribului de pigmei care trec peste mine
Spărgându-mi în goana lor cochilia
Și coșul pieptului, cel cu țigările și cu
Ideile fără nume aruncate spre stele
Spre luminile acelea mici, fără suflet...
Nimeni nu răspunde?Bine, vă las
Mai am kilometri de străbătut la pas de melc bolnav
Ca să ajung în locul uitat
De unde am răsărit-floare bizară, ambiguă,
Aruncată în calea cavalerului fără chip
ÃŽn semn de omagiu transcendental.