am petrecut din nou cu brațul brațul
icoanei întru care mă închin
sub piele oasele îmi mint anatomia
greșalelor ce-am săturat cu vin

afară este iarnă de târziu
îngheață păsările frunze de zăpadă
șchiopi ghioceii – lazări iar lumiți –
ies din pământ cu lacrima lor caldă

și am strivit cu-aceeași buză buza
alesei întru care mai respir
în cerul gurii i se scurge tâmpla
orânduitului ce-am fost să nu mă mir

din lună strigă oameni muți de ger
acesta-i giulgiul amintirii noastre
cuie astrale țurțurii la streșini
ne sunt sprâncene pleoapelor albastre

hai lasă limpedele răilor din foc
păzind în trup cenuși de dor
curând va fi să obosim în mituri
iar lupii au să urle: somn ușor!