Þi-am povestit cu vorbe de țărână un vis cu fiara neagră. Invers nu –
nu prinț pe cal bălan aștept să vină și nici străbunii să se-ntoarcă, tu,
de obicei, ce bei de dimineață?
– Nimic, mănânc, am ulcer eroziv...
Cum de-nghițit mai e și-un pic de viață, dejunul nu mi-i tocmai abuziv.

– De fapt, vorbeam acum de misiune. Mai sper să am ce face pe aici
pân’ceasul meu se va trezi să sune, mă suflec să îi mângâi pe cei mici.

– Te legi din nou de ani, e prea devreme! Și azi ți-s ochii tulburi de nesomn?

– Eu plec, la drum dorește-mi bună vreme și fără negri cai. Mărite Domn,
trimite îngeri albi, e iarnă-afară cărările îngheață pași desculți
și strânge sticla asta mă-nfioară! Aud, mă strigă ei sunt drepți și mulți...
De ce-ai tăcut?

– Acuș, vorbesc cu mama!

– Sărut-o, spune-i că pe treișpe vii, iar eu prefer să merg unde mă cheamă…
Tu nu uita cu gândul să mă ții!

(Mai e un dans de care-mi este teamă și-o pagină cu stranii poezii)