stau în linia soarelui aș vrea
să îmi crească un trup
în care să nu mai am umbre

aștept să rămân ceea ce sunt
privesc spre mine cu teama
că frigul are mâini fără sfârșit
îmi va cuprinde
toate cercurile deodată
și nu voi mai respira
decât plecând

înăuntrul acesta este doar o cale
un fel de a fi alunecare spre cer
îmi ridic o primăvară
mă spijin de ea ca de un cedru
mereu înalt
atât cât să văd
toate aducerile-aminte

să nu mă mai mire întâmplarea
de a rămâne în lucruri