îmi intra pe sub pleoape zăpada
poate praguri la ușă n-aveam
poate geamul deschis totdeauna
mă vindea unei lumi ce-o iubeam

lămâile se înnegreau să uite
de frig de sete nu știu – m-am trezit
pe masa mea de lucru primăvara
își desfăcea scrisorile-n cuțit

doar muguri goi scria eternitatea
îndolierile urcau pe tron mirese
le îndoiam cuvintele pe ochi
luntrașilor de versuri să le pese