Rece și neprimitoare-i parcă
Odaia mică atât de dragă mie.
Geană de primăvară s-arată
Eu scotocesc în vrafuri o mie...

Din vechi amintiri alb-negru,
Chipuri senine, copii neprihaniți
Albe fețe cu suflet atât de integru
Cât sunt ei aici de fericiți...

Trecut-au multe toamne de-atunci,
Și câte pățanii alb-negru poartă
Nu-i drept la gunoi să le-arunci
De-acolo se desprinde a ta soartă.

La modă-s azi, amintirile color
Deși ades în suflet e alb-negru
Sufletul tău, al meu, al lor,
Fruntea-ți ridici, că ești integru.

În prag, alb-negru;pământ-zăpadă,
Pândești pe cer s-apară curcubeu,
Prezentul alb, lasă-l să se vadă,
De negru nu-ți pese, apare mereu...