Aud zgomotul mașinii pe pavajul ruginit
De roțile ei.
Aud sunetul metalic ce taie ușor
Sufletul meu.
Și văd cum fierul rece străpunge un vis,
Îl ridică în colții săi ascuțiți și îi răpește
Ultima suflare.
Și îl duce pe bratele sale putrezite
Ca pe acel falnic trofeu
Ce întunericul îl vrea atât de mult.
Și lasă pe piatra
Neîndurătoare a drumului pe care
Timpul îl parcurge nemilos,
O strălucire
Rece și plină de sinistru
Ce umple golul cu însuși golul ei.
Este acolo,
Sub ochii corbilor ce se vor opri
Și o vor sfâșia cu poftă demonică
Și îi vor duce gustul în neantul lor.
E sângele lui,
Al lui, cel pe care eu l-am creat,
Sânge cu care eu l-am înviat.
E sângele meu,
Căci el m-a născut în puritate.
Sunt doar un vis și-un vis îmi este lumea,
Doar vis e a mea viață...
Visul meu e mort, ucis de fiare oxidate,
Fiare din veșnicul abis ce ia formă și chip,
Care acum e în tine și-n care m-au îngropat.