Urmele pașilor pe nisipul fără stâncă
sunt șterse de o apă mai puțin adâncă,
ascuns printre valuri urmele lor le privesc,
au trecut doi tineri care parcă se iubesc.

Urme de pași pe trotuare asfaltate,
lângă reclamele bezmetic luminate,
par afișe de voluptate dezintegrată,
rătăcite puhoaie în ploaia întristată.

În neaua albă a copilăriei mele
văd pașii mamei încă oglindiți în stele,
păstrați pe oda lacrimilor risipite
la umbra teiului cu frunze adormite.

Simfonia pașilor pe cărări de munte,
tăvălind mireasma dorințelor mărunte,
are acordul rugăciunii puse în destin
și-aduce eternitate și zâmbet în suspin.