Nimic nu mă poate opri;
Nici măcar rinocerii,
Să mă răzvrătesc,
Să mă răspopesc, să mă convertesc
La credința băștinașilor sălbatici
Din Munții Stâncoși,
Din jurul Babelor și a Peșterii Muierii.
Nu mai vreau să rămân celibatar și basta!
Vreau să mă bucur de toate minunile lumii;
În special de cea mai mare minune:
De femeile lor sălbatice, băștinașe și ele.
M-am săturat să tot port sub sutană
Povești de pe urmele cărora
Nici copiii nu mai dorm în ziua de azi,
Purtați pe umerii internetului și ai multimedia
Prin toate peșterile Pământului;
Nu numai prin biată Peștera Muierii!
Nu mai cred nici în dogma Creației,
Nici în Teoria Evoluției!
Vreau să încerc pe propria piele
Teoria Coborârii.
Coborâre de unde până unde?
Coborâre de când până când?
Cum coborâre?
Mă veți întreba.
Uite-așa! Nu contează!
Să vă explic:
La început au fost băștinașii sălbatici
Din Munții Stâncoși,
Din Babele, din Peștera Muierii
Și ei nu știau încotro s-o apuce.
Cel mai ușor le-a fost, de bună seamă,
Să coboare.
Și chiar așa au făcut,
De au ajuns încet, încet,
De pe înălțimile amețitoare,
Până la altitudinea de azi:
Oameni care nu mai știu încotro s-o apuce.
Oameni care nu mai au unde să coboare.

Dan David, Los Angeles, 09-29-2005.