între noi dorm munți tu le spui sentimente
eu văd numai pământ răscolit
sunt arheologul cu timp redus
te invit să coborâm seara
să luăm cina
pe această câmpie unde umbrele
nu mai au mâini
iar lucrurile sunt deja știute
pe de alt rost

nu e nevoie să explorăm prea adânc
în fond
iarba are aceeași rădăcină
în palmele tale
se schimbă doar culoarea din trupul meu
fiindcă am deja loess în atriul stâng
și nu mai trăiesc decât pentru a descoperi
ultimul templu

dimineață nu voi mai respira
în loc de cord
voi avea ruine tu le spui banalități