atât de însetat apari
cine să-și închipuie
că ai privit cândva
îndelung astrele?

cine să-și închipuie
că lacrimile tale
iluminează straniu
până departe?

ei nu au curajul
nici într-o frescă
să te arate altfel
decât înveșmântat

frumos îți stă
cu fața ruptă
și genunchii zdreliți
în iubire statornică

dacă primii veniți te-ar răstigni
toți ar crede
că ai sfârșit în chinuri
că ești un martir