ÃŽmi savurez neantul la fiecare pas,
mă las cuprins de spaima cea fără de lumină.
Îmi ticăie în suflet un ornic fără glas:
un tribunal sinistru îmi caută o vină.

Nu merit tot procesul acesta fără rost.
Păcatul meu nu este, și nu poate să fie
decât impertinența comună de-a fi fost
o umbră care rupe-un crâmpei de veșnicie.

Și mă agăț de clipe la fiecare pas
când îmi privesc trecutul încet cum se scufundă,
să-mi savurez în voie plăcerea ce-a rămas:
un ornic mut sinistru mai bate o secundă.