Imi cant nebunia caci nu mai am scapare
Mi-am redactat un ultim testament din pietre funerare.
Am coborat pe ultima treapta a mintii in cautarea amintirii.
Din nimfa cu picior de marmura a ramas doar soclul,
Din splendida fantana mai iese cate-un ciob razlet
Iar in gradina salbaticita au venit creaturi veninoase.
Iedera a otravit batranul copac al vitii.
Panza de paianjen a devenit demult emblema.
N-ai sa stii cum din sicriu mortul isi intoarece ochii de sticla spre gradinile vietii...
Prada a devenit pradator, iar vanatul il haituieste pe vanator.
Ruine fumegande in noiane de amintiri insangerate,
Iubiri moarte la inceput de drum; prielnic
Neprielnic, fantastic, alegoric
Fantasmele alearga cu arpi de soparle
Prin scoala inteleapta a celor intelepti.
Mai intelegi ceva din toata nebunia?
Ce cauti in lumea fara de lumina a noptilor?
La fiecare colt pandeste cate-o umbra,
Si la fiecare miscare tresare ceva in intuneric.
Mereu, mereu, mai mult, mai mult...
O gheara te-nspaimanta
Un colt se-arata de dupa tragicul copac
Te-atinge nebunia cu aripi nevazute,
Fugi, fugi, te-ascunde!