Borcan de cearcane si sughituri rostogolindu-se...
Se opreste intr-o lingura de hartie
Si ramane impresionat
De cat de vurnerabil pare albul foii,
De cat de virgina este acest urmas al celulozei!

Intr-o clipa borcanul s-a incalzit de pasiune
Si cearcanele au inceput sa planga
Si sighiturile sa tipe!
Doamne cat de mult si-ar dori sa scrie si el
pe aceasta lingura goala de hartie!

Sa desparta in silabe ciorba cu gust acrisor,
Sa povesteasca castravetii imbibati de aspirina din noiembrie!...

si chiar cand patima era sa desurubeze
Capacul acestui simplu borcan,
varsand zeama murata,
cerneala il plesneste condamnandu-l brusc realitatii:
"tu chiar crezi ca ai fi fericit cu foaia?
ea pe tine nu te va iubi niciodata!
lasa-ma pe mine sa te umplu cu indigo
si sa traim fericiti pana la adanc intuneric in camara!"

Si asa si-au unit destinele doua suflete tinere
Cu acelasi nivel social si acelasi respect de sine,
In sfanta legatura a convenientei
Si au trait resemnati,
Ignorand ca borcanul are deja zeama si cerneala calimara!