un rătăcit vă cântă pe la mese
un preot al virtuții prin cuvinte
înțelepciunea voastră îl alungă:
minte!
spuneți cu toți
dar nu l-ați cunoscut

sub zdrențe și-a ascuns osânda
în creier îl străpunge orice pas
și
imperfect
se strânge-ntru-nchinare
mai trist decât un semn
de bun rămas

cenușa trupului a conturat pereții
toți norii aburesc a pâine caldă
ard buzele
frig palmele
înaltă
e foamea proiectată dumnezeu

Myself!
poftește-l tu să șadă
fii tu mai bun decât întregul târg
dă-i hrana ta
dă-i vinul tău
spre el întinde – e amurg
și încă nu a pus nimic în gură

un cerșetor celest și tu ai să ajungi
pomana totdeauna
se întoarce
și-un câine dacă mușcă
mușcătură-și face
pe calea către care n-a pornit

vacarmul
fumul
limbile de zahăr
se vor topi la primii stropi de ploaie
și singurul
pe care vitregia nu-l îndoaie
va fi acest pribeag milostivit

ceilalți
scârbiți la trup și-n măruntaie
vor spune despre tine:
e nebun!
Myself...
de ce mocnești?
fii tu mai bun!
căci îți vor da cămașă după lege

rămâi apoi s-ajuți truditei gazde
rânește oamenilor
mătură
și spală
că iată zorii s-au ivit
ei iar se scoală
cu-aceleași inimi și același cap