Lumina

Mă mișc în tumult dulce de adiere a gândului tăcut
În răscoliri de răsărit de primăvară!
Aș vrea să cred ... dar mi este teamă ...
Mă văd purtat în umbra trecutului trecut
Pe căi ce vor să fie penetrante iară
În dulcea sublimă cădere a ființei în adânc!
Să mă încred, O! Doamne!, în cercul strâmt
Ce mi chinuie dorința!? Aș vrea pierdut
Să mă desprind de mine și să mă nvălui în ecouri!
Simțirile mă dor de dinaintea nașterii durerii...
Și totuși ... Doamne!, cuprinde mă cu focuri
Și aruncă mă n vârtejul de miere al plăcerii!
Am să mă ntunec la glasul plin de licăriri albastre,
Ca cerul, pierdut în gândul despre astre
Copleșitoare n spaima de comete schimbătoare de destin!
Mă freamată uimirea n fața Focului Divin
Ce nățuie pierdutul EU! Să mă încred c o să devin
O pasăre ce și cânta propriul cântec în suspin,
'nalțându se la Soare pentru a cădea n adânc, eroic,
De a reveni n cântec de sublim?

O Doamne! Cum poți Tu scoate Lumina din Neant!!!