ne uităm cum ni se diluează gândurile
în scrumul din sticla asta tăiată pe jumătate
ca să ne putem fuma neputința
și să-i păstrăm rămășițele
măcar pe durata unui cântec.
am vrea să ne riscăm viețile
să le punem cap la cap și să spunem
că suntem singuratici, împreună
câte lucruri se fac în numele dragostei
ca să mai avem nevoie și noi de un pretext
de ce am mai avea nevoie de alte justificări
am pus deoparte pentru tine un coș cu mere
de ce n-am aștepta primăvara
ca să aflăm dacă am avut o iarnă roditoare
după ce ne-am suflat în pumni cu atâta putere
încât păstrăm acum sub formă de aburi
tot ce denumeam cândva suflet.
mai iartă-mă un pic cât nu vorbesc cu tine
fiindcă aveam grijă de un noi plouat
mai lasă-mi povara asta pe umeri un pic
n-are nici un rost să privesc acum spre stele
știi că în spate oricum n-am puterea să privesc
iar luna oricum nu-mi mai veghează pașii
muzica era pe repeat, felinarele sunt stinse
toate cafenele s-au închis, dacă nu acum
atunci când, dacă nu azi, atunci de ce
de ce să mai facem promisiuni,
verbele sunt părți de propoziție inutile
ce-aduc doar suferință
nu mai ai ce să faci, poate doar să privești
cum ni se diluează gânduri