Solare, marmoreene arhipelaguri de cuvinte,
Cu trape glisante și canale interioare subterane
Sacrele sărbători ale Poeziei se nasc primordiale
Din marea orchestră a naturii
Aceste sonore meridiane-ale gândirii, poeme-talismane,
Coborâte himeric din astre până la țărmul semnificațiilor
Toate plutind liber, cu toga versurilor fâlfâind majestuos
În bătaia razelor rimelor solare
Punți aeriene – metaforele
Intră în oameni prin vise cu aripi albastre
Restabilind egalitatea cu aura imperială a existenței.
Lacrimi născându-se-n frunze și-n doine stelare
Prilej clar de încredere-n taine și-n speranțe
Nu disperarea vom înfrunta ci umbrele morții
Singuri răzbind spre lumină cu armele vieții.




|