ÃŽN MEMORIA LUI N. SULAC

lângă masă îmi cântă
un bătrân la vioară
doina noastră cea sfântă
cu trei baci și-o mioară
arcușul jalnic atinge
ultima coardă întinsă
pe obraz ca o minge
o lacrimă apare neplânsă
tot repetă bătrânul
prima strofă din doină
n-o înțelege străinul
pentru dânsu-i o moină
plâng și prin frunze
copaci după geam
fără cuvinte, dar urme pe buze
rămân, la-ntregul meu neam
urmă rămâne doina cântată
și plânsă adesea de neuitat
scrisă demult, plânsă odată
de-al nostru MAESTRU SULAC!