Și ce n-aș da să nu mai fiu
un sărăntoc cu toc...
să fiu și eu zarzavagiu
sa vând salate, oale
sau orez pentru sarmale
și lumînări,
ediții princepss
ori pastile pentru biceps...
ce lume elevată-aș mai cunoaște
săraci, bolnavi sau unii care scriu,
și vin la mine -eu fiind avut!-
să ceară până la salariu
o pâne, un mărar și-o ceapa două
sau alt carton că-n ăla vechiu
a-nceput să plouă.
Ce viață, Doamne ah! ce viață...
ca un magnet voi fi
împrăștiind in jurul meu chitanțe..
ce stihuri? care valori existențiale?
cine-i Homer? el ce boutiq-uri are?
Cine-i Nichita? și care Dragomir?
ce scriitori, ce critici? care nemurire?
eu sunt aici, acum! și vreau să o duc bine.
dar cine-s Komartin ori Ianuș sau Mîndroiu?
o mare de material aluvoinar!
mai bine luați -că eu vă vând!-
o legătură, două de mărar..

Așa visa un sărăntoc
stând sprijinit în toc
ca un cioban in bâta lui
gândind ce bine-ar să fie el zarzavagiu.