O zi, doua... sase...
Peste cadavrul in descompunere al unui alt an
se lasa zapada incercand sa ascunda crima.
In zadar!

Iar daca ale sale cristale moi si reci reflecta lumina,
Gandurile mele inca fierbinti si grele
O strapung precum o penita care apasa prea rau hartia.
Asa o sa-i sriu eu epilogul.

Sa nu-mi vorbesti despre iubire.
Am vrut sa uit cuvantul, si am reusit
Odata cu el sa uit si o parte din mine.
Am uitat dar n-am iertat!

Ce anume? Nu mai tin minte...
Simt numai cum port in mine niste alice de plumb.
Mi se zaresc pe fata, mi se intrevad prin gesturi
Lumea ma intreaba ce se intampla,

Eu neg totul,
Dar cum sa negi ceea ce nu poate fi lecuit?
Lent, mor de numeroase boli incurabile:
Mor de minciuna, mor de vanitate, mor de ignoranta.

Cu fiecare clipa o parte din mine se desprinde si zboara.
Incotro se duc toate? Desigur, spre tine, iubite!
Am observat cum nu mai pot fi buna, inteleapta, vesela,
Decat cand ma gandesc la tine,

Iar acum, incet ma descompun si eu,
Si bucata cu bucata poate o sa ajung intr-o zi la tine.
Astept cu nerabdare ziua in care vor fi reintregite
sufletul

si carnea,
care te cheama si se zvarcoleste in agonie,
si se adapa cu venin
si se hraneste cu monstri dintr-o genune de flacari.

Tremur. Nu,nu mi-e frica:
Nu e nimic aici mai rau decat mine
Iar tot ce e bun si-a luat zborul
Catre destinatia mentionata mai sus.

Inca un an fara tine!
Plangeti, lacrimile mele, si din voi
O sa fac o mantie sub care sa ma ascund
Betia amintirii si vapaia dorintei!