Brunhilda, fecioara ascunsă
ÃŽn spate-n perdeaua de foc,
Opreliște azi nepătrunsă
Ce chiamă eroii la joc.

Doar unul din toți va fi mire,
Copilei ce doarme visând,
Doar cel ce mânat de iubire
Va trece de flăcări luptând.

Vitejii mizează pe spadă,
Isteții aleg subterfugii,
Chiar lașii se-apropie să vază,
Dar spaima-i aruncă-n refugii.

Trezită de jarul iubirii,
Walkiria de zei se desparte,
Și-alege pe drumul simțirii
Să meargă cu rost mai departe.

O-ndeamnă Wotan să se-oprească,
El Tatăl prea bun, iubitor,
Dar ea a ales să jertfească
Mărirea pe-un om din popor.

Zeiță și om laolaltă,
Se strâng în credință și-ascut
Săbii cu care înalță,
De nouă viață un scut.

Săgeți otrăvite din ceruri
Încearcă-n zadar să-i oprească.
Nici zeii, nici focul, nici gerul,
Nu-s prag în iubirea lumească.

Ferice-i Brunhilda cu-alesul
În care iubirea și-o crește,
Sporind pentru toți înțelesul
Că zeu e și cel ce iubește.