ce triști în răspăr
oamenii ajung să gândească
râde Tatăl Nostru
cum monștri nasc

tim-pli-ber
tim-pne-li-ber

născuți cu timpul în cârcă
furnici ce poartă
nenumărate ori
greutatea sufletului lor
numărându-l să piardă șirul
pentru a începe de fiecare dată mai speriați
tot mai aproape de numărul infinit

și ei îl gustă câte puțin
amar timp-liber condensat în cafea

prea rari sunt alții ce trăiesc
în foșnire de veacuri făcute mantie
sorbind râuri
cai ce mână slobozi spre izvoare
uneori acestor oameni
le ies în cale cei săraci
și le strigă cu falsă ciudă

"ce fain de tine că ești boschetar"