De cate ori in noptile cu stele
Privesc nemarginirea absoluta
Ma ratacesc in sferele rebele
Si ratiunea mea ramane muta

De cate ori cu gandul pribegesc
A spatiului carare revoluta
Intr-un vartej al timpului strivesc
O lume-n devenire, nenascuta

De cate ori cu mintea rascolesc
Al haosului scop nedescifrat
In sinea mea adanc ma prabusesc
Si totu-n jur e naufragiat

De cate ori al lumilor hotar
Cutez sa-l trec in visurile mele
Raman nemangaiat, un solitar
Abandonat departe printre stele

De cate ori raman nelamurit
In ratacirea mea atemporala
De-atatea ori mie dor de infinit
Si dor imi e de lumea ireala

Mihail Buricea