Demon





Prime imagini ale deșteptării mele
au fost crengile, iarba…
Apoi, peste secvențe
cu chipuri omenești,
apărut-au nisipul și marea.
Până să-nțeleg umbrele, a mai durat,
cam cât îi trebuia unei civilizații
foarte vechi și preamistice
pentru-a clădi un zigurat.
Ca să adulmec ce-i de ne-nțeles,
o, zeu păgân, mi-ai dat spaima,
tu ai eliberat monstrul
ce urlă blestemul unui eres,
demonul unui univers invers.
El mă atrage în tenebre.
El mă lovește nemilos.
Simt uneori degetele-i aspre
în coama mea blondă,
atunci râde… și râde odios.
Sunt prizonierul unei profeții.
Un sacru și satanic rut,
ce m-a legat de demonul meu crud,
mă-ndeamnă acum să fug în pustii,
mă-ndeamnă să mă fac nevăzut.