pândesc versul îl voi călca pe
cele două limbi îi va rămâne
singurul cap însămânțat cu
văzul răsărit primejdie pășirii

pentru această cutezanță
am jertfit zeilor întâia dintre
coastele născute iar nu făcute
am simțit cum din mine curge
o durere cu părul lung pe care
numai iarba o poate pieptăna
sau axa lumii strânge în coc

arunc focului ciocanul și foarfecele destul metru se naște din cumpăna
fântânilor viu e numai ce se topește spre înviere ce trebuință mi-ar face
lemnul și fierul în moartea trupului pornit să-și întâmpine cardinalitatea

am smuls dinții secerilor unul câte unul
îi voi deprinde cu truda tăierii până la venele mâinii de neînchinare cerc
al stângăciilor fără de care limba
nu ar sta nicidecum în picioare

necinat
asemeni soldatului necunoscut
imit pândarii câmpurilor de noroaie
jur împrejur cârciumi deasupra cârduri de carnivore
aduc pe lume materia primă a viitoarelor războaie