în sala războiului doar ecoul străpuns de necredință
stăm în afara inelului negru zimțat
asurziți de zgomotul săbiilor

aș ridica materii dure înaintea spintecătorului
să nu mai intre ura în nimeni
să rămână oasele simple ale înțelepților

singurătatea solzoasă armura necesară când se joacă
ucigașii de suflet pe același land
nu mai vreau război niebelungilor
nu mai vreau decât vârful de lance în care
voi triumfa ca un lup al morții

inelul negru zimțat strânge încă o noapte
din carnea asta albă se desprind fâșii
cu ele îți acopăr fruntea torsul genunchiul
te vindec te întorc spre mine
să simți cum se deschid corpurile
când lăsăm celorlalți săbia