nu-mi mai ajung organele pentru a simți
nici pentru a consuma lumea aceasta
metabolismele îmi sunt blocate în dileme și enzime neputincioase
uite cât frig uite câtă nepăsare
îmi spui
că avem de hrănit un copil și un câine.
ei mușcă din mine
ca dintr-o pâine caldă. ficatul meu e o uzină
știu
că nu-mi mai ajung organele
totuși le donez odată cu văzul cu auzul cu simțul tactil
îmi rămâne uterul un adăpost cărnos
între a nu fi și a fi
îmi rămâne doar uterul ca o așteptare
pulsând vinețiu sub cerul liber.