Nu mai încape îndoială
valsul violin și-năbușit
se răsfață-ngrămădit
în încăperile întunecoase
ale cetății mele de exil
crăpând cu dinții de corzi
varul albicios pe alocuri.

Ce muzică vie, ce întuneric mort!

Nu mai încape îndoială
m-am îndulcit ca mierea produsă-n florării
prelins destin în ceaiuri
la mese sărăcii.

Ca pe o șa potrivită
pe un cal în galop
timpul meu mă însoțește fidel
în toate călătoriile dincolo de ziduri.
Dacă-ai fi fost la răscruce
copilule oacheș
ai fi putut simți în piept herghelia
cum te cheamă acasă din treacăt
ai fi călărit desigur același cal
hodorogit și fad
și drumul întoarcerii ți-ar fi fost o...
miere pe buze
ce-ți îndulcește până și oasele
lăptui și moi...copilule!

Þi-ai fi priponit calul obosit
la poarta zidului meu de exil
(nu mai încape îndoială)
și-ai fi rupt cu ciudă lacătele ruginite
ca un cerșetor de note muzicale
căzute și-așa din clopotnița turlei.