caut în mulțime
fața care le-a șters
din memorie
pe toate celelalte
sora câinelui înfometat
caut ochii
înspăimântători-atrăgători
cu pupile de opiu
un punct negru
îmi zvâcnește în inimă
ochiul sfredel lăuntric străfulgeră
noaptea închisă în piept
neatingerea e durerea
ce șterge valoarea
oricărei mișcări
brațele mi se resorb
un pumn de umbre sufletul meu
un semiîntuneric natural
nu știu să scriu despre absență
încep să fac ordine în mine
aflu starea himerelor
în lipsa ta trupul meu
are ceva din frigul neomenesc
îl badijonez cu tăcere
tăcerea se cuibărește în piept
în spațiile secundelor
secundele știu
să adulmece veșnicia
îți șoptesc zilnic numele
ca pe un descântec
și aștept înfrigurată
miracolul