Sunt un porumbel îndrăgostit de o leoaică
Într-o lume ce nu mai crede în sine...
Căreia dimineața i se pare o pradă,
Roua broboane de sânge,
Copacii ciorzvârte
Iar iarba armate de schelete fără nume.

Dar sunt și lup așa cum tu ești copilă
Și crezi în Gându-ți Rebel ce nu se prinde de nimeni...
Căruia noaptea i se pare o pradă,
Liniștea soaptă divină,
Întunericul un vaste pergament
Iar frigul sărut de femeie.

Și suntem clipe pornite dintr-un ceas ce nu are ore,
Nici limbi ori vreo cheiță, spre un departe – același –
Căruia nu-i poți cere
Nici povață,
Nici mângâiere,
Nici amânare...