sunt trupul propriului meu trup
în uitare
străin de trecerea mea
o primăvară se strecoară în mine
peste plaiul acestei inimi
surde
când vântul o alunga spre sine de fiecare dată
și nu încetează să fie
și nu încetează să-și ridice
din afară castele de oase
în care te păstrează îndârjită

timpul și-a pierdut înfățișarea,
între noi-neputința,nostalgia desprinderii