zilnic orașul își scoate
din buzunarul canalelor
străzile ascuțite
pumnale lucioase
ce-ți taie în două mișcările

mă uit cum pășești
tot timpul pe muchia
altui asfalt asasin
mereu înjumătățit

tu nomadul domestic
cu feromonii agonizând
în praful picamerelor
niciodată ajuns la capătul lucrurilor

abandonat accidental undeva
pe o tejghea cu muște sătule
între celelalte resturi de carne
și mânerul inimii mele