cel mai frumos se visează în garsoniere fără balcon
visul aici nu cunoaște săpunul antibacterii nici apa caldă
umple aerul umple copaia de scaldă
umple spațiul de gătit-de iubit-de dormit
sincer
așa cum iese prin piele

fetițele au părul legat cu iarbă
băieții pantofii legați cu sfoară de ambalaj
tavanul afumat
pereții slinoși par un tren pe o linie moartă-n triaj
sub care s-au cuibărit jigărite viețuitoare

privesc fețele acestea – mai pot să râdă!
câtă literatură pierdută
doar pentru că
vânzătorii de botez au înecat abecedarul
pentru a mutila minți și suflete amăgindu-le cu negustatele
cornuri cu ciocolată

praful suprem
supremul praf

fiecare mișcare seamănă cu un fulger într-o câmpie
unii încă se hârjonesc
alții visează
surâd
ai crede că le spune povești
un dumnezeu nimănui altcuiva cunoscut vreodată

ce ar putea să le spună și cum:
că la capătul nopții că la capăt de drum
e o altă lume ratată

niciunul nu cheamă mamă sau tată
dar toți
cu fețe murdare și stinse
mâine vor fi curve
mâine vor fi hoți
astăzi însă
dorm ca niște orbi cu mânuțe întinse