Sacrificându-mi pașii pe munții reci,
Și ucigându-mi mângâierea în privirile seci,
Aruncându-mi treptele în pietre dure
Te-am presimțit pe înalte adieri sure.
Zburam de-un dor... și doar atâta!
Ploua cu pietre mari, prea negre, prea grele,
Iar cerul mă ura și el în stingeri pale.
Se colorau și stâncile golașe în doliu
Precum florile primăverii fără apă, fără de tine,
Se conturau primele clipe ale morților eterne
Când mi-ai furat privirea și m-ai prins.
ÃŽmi amintesc de negurile acelea,
De pietrele sărate, de stâncile în doliu.