ÃŽn fruste cochilii poporul de melci
Cu sincope verzi dintr-un alt anotimp
Amestecă-n graiuri apuse pe veci
A lumilor semne ce vin din Olimp.

Silabele mute pe-un singur picior
Se mișcă în cercuri de vals androgin
Sintagme schiloade sub cojile lor
În conuri de umbră lumina o țin.

În lacrimi de ploaie ,sub clarul de lună ,
Popas de o frunză-un melc istovit
Descântecul vechi peste buze mi-adună
Transcende uitarea-ecouri de mit.

-Melc,melc codobelc
Care oare ursitoare
Mări,ție ți-a sortit
Să duci casa în spinare
Și,spre care asfințit ?

Melc,melc codobelc
Suie-n palmă și te-oi duce
La izvor cu apă dulce
Cântul meu să-ți fie hrană
Melcule fără prihană.

Melcule cu herb de stea
Vino ici pe frunza-albastră
Unde pasărea măiastră
Stă oprită-n colivie
Inima ca să-ți mângâie ,
Unde sâmburu de foc
Þine-n frâu al vieții joc
Colea -așa la subsuoară
Melcule, să nu te doară...

Scoate melcul cap buimac
Rotind geană de lumină
Curcubeu într-un hamac
Peste vina fără vină
Și privește pân-la stele
Se-nfioară sub inele
Iar spirala lui îmi pare
Matrice de lumi astrale

Și oftează năucit
De atâta infinit...
Pipăie pe frunze vara
Lăsând urme lungi, cum seara
Când se lasă despletită
Pe iubirea istovită...

Trupul lui strivește muguri
Buzele-i sărută struguri
Copți la sân de vre-o fecioară
Și nurlie și amară
Ce-a furat în nopți cu lună
Dragoste rodind păgână...

Roata nopții strânge pasul
Fulgeră din nouri glasul
Vântului ce se ițește
Și cu picuri biciuiește
Pajiștea cu poala verde ,
Visul meu în vis se pierde.

Melcul fuge în găoace
Cântul mut pe buze zace
C-a fost doar atât să fie
Aripă de gând târzie...